Istoric
La scurt timp după înființarea consiliului județean - în 1992 - s-au stabilit deja primele contacte cu regiunile vecine din Ungaria și Serbia. În urma semnării declarațiilor de înfrățire și evoluția treptată a relațiilor bilaterale a început să se contureze și necesitatea înființării unei cooperări trilaterale, euroregionale, care să cuprindă mai multe județe din România și Ungaria precum și Provincia Autonomă Voivodina din Serbia.
Prin tradiția sa preponderent agrară, dar cu un ridicat potențial logistic și turistic, caracterizată printr-o multi- și interculturalitate specifică datorată istoriei sale complexe, și nu în ultimul rând cu un puternic spirit inovator întărit și de prezența centrelor de cercetare de la Timișoara, Novi Sad și Szeged, această zonă din sud-estul Bazinului Carpatic este una dintre cele mai determinante regiuni ale Europei. Însă, cel mai important factor, deschiderea și buna comunicare dintre cetăţeni a reprezentat, încă de la început, baza realizării şi amplificării colaborării dintre cele trei părți, care s-a dovedit, cu siguranţă, mult mai mult decât un parteneriat între instituţiile administrative şi liderii politici.
Scopul înființării
Cooperarea Regională Dunăre-Criș-Mureș-Tisa a luat ființă în anul 1997, prin semnarea unui protocol de colaborare de către consiliile județene din regiune, cu scopul de a sprijini și stimula colaborarea autorităților publice locale, a comunităților locale, a factorilor economici și a cetățenilor în acele domenii care pot contribui la democratizarea regiunii, la acelerarea integrării europene, la dezvoltarea social-economică și la realizarea unor contacte și relații stabile în regiune. Instituțiile DKMT (adunarea generală, secretariatul, agenția de dezvoltare și grupurile de lucru) au în primul rând un rol de coordonare și participă la realizarea și finalizarea programelor de dezvoltare europene. Pe lângă acestea, prin legăturile politice și profesionale, ele pot întări gândirea euroregională atât spre interior cât și spre exterior.
Euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, a creat cadrul necesar comunităţilor locale pentru a se manifesta şi a strânge legăturile de prietenie şi de cunoaştere reciprocă a locuitorilor de o parte şi de alta a graniţelor şi, nu în ultimul rând, pentru dezvoltarea de proiecte, spre bunăstarea cetăţenilor.
Proiectele comune
De-a lungul celor peste două decenii de existență au fost implementate mai multe proiecte comune în cadrul Euroregiunii, atât în cadrul structurii înființate de către consiliile județene, cât și prin intermediul diferitelor instituții sau organizații neguvernamentale, toate contribuind la dezvoltarea ei, la creșterea nivelului de trai al locuitorilor.
Proiectele culturale și schimburile de experiență care au caracterizat prima perioadă a cooperării, au fost completate treptat cu proiecte de o mai mare anvergură derulate de către Agenția de Dezvoltare Euroregională, înființată în anul 2003. Această entitate cu personalitate juridică, a cărei asociați sunt în momentul de față Consiliul Județean Arad, Autoguvernarea Județului Bács-Kiskun, Consiliul Județean Caraș-Severin, Autoguvenarea Județului Csongrád-Csanád, Consiliul Județean Timiș și Guvernul Provinciei Autonome Voivodina, are rolul de a elabora, gestiona şi derula proiectele comune ale fondatorilor, cu scopul de a deveni, de fapt, un motor al cooperării. Societatea cu răspundere limitată, cu sediul în Szeged, Ungaria, desfăşoară o activitate exclusiv de utilitate publică, eventualul profit realizat nedistribuindu-se printre asociaţi, fiind utilizat exclusiv pentru activităţile desfăşurate, potrivit contractului de societate.
Agenția de dezvoltare euroregională DKMT
Prin proiectele implementate, propuse de conducerea societăţii sau iniţiate de membri, în conformitate cu strategia de dezvoltare, agenția de dezvoltare realizează o activitate de promovare (turistică, culturală, economică etc.), de schimburi de experienţă (protecţie civilă, ocupare a forţei de muncă, în domeniul culturii etc.), informare, precum și de pregătire a unor proiecte de infrastructură (cale ferată).
În afară de proiectele cu finanţare europeană pe care le implementează, agenţia de dezvoltare a devenit şi un participant activ la cooperarea transfrontalieră pe cele trei graniţe. Oferă îndrumări, informaţii de interes transfrontalier, răspunde la solicitarea diverşilor actori din Euroregiune, organizează întâlniri, stabileşte contacte, intermediază parteneriate de proiect în diverse domenii în vederea elaborării a cât mai multor proiecte transfrontaliere.
Protocolul DKMT
HCJT nr 20 din 1997_06_19 DKMT
Pagina oficală DKMT