REGULAMENT de acordare a diplomei şi medaliei:
,,PRO CULTURA TIMISIENSIS’’,
respectiv
,, PRO CULTURA TIMISIENSIS CERTITUDINI’’
ARTICOLUL 1
(1) Diploma şi medalia se acordă acelor persoane care în momentul premierii au depăşit vârsta de 60 de ani, cetăţeni români sau străini, a căror activitate sau creaţie, în raport cu judeţul au o importanţă deosebită, s-au distins cu meritele de o viaţă şi cu atitudinea umană de care au dat dovadă contribuind la bunul renume al judeţului.
ARTICOLUL 2
(1) Premiul şi medalia sunt acordate de C. J. Timiş.
(2) Pot face nominalizări pentru aceste premii şi distincţii:
− membrii Consiliului Judeţean sau Comisiile pe domenii
− Consiliile locale
− asociaţiile, organizaţiile, instituţiile, asociaţii profesionale, asociaţii civile care îşi desfăşoară activitatea în judeţ
(3) Propunerile se vor discuta de către Comisia de învăţământ, cultură, tineret şi sport a C. J. Timiş.
Articolul 3
(1) Premiul constă din plachetă şi diplomă.
(2) Descrierea plachetei avers stema, clădirea şi inscripţia C. J. Timiş, pe revers o cariatidă stilizată, pe circumferinţă denumirea premiului şi în interior anul acordării şi numele celui distins. Pe capacul cutiei medaliei se va afla stema judeţului Timiş.
(3) Diploma va fi de o execuţie elegantă pe care se va afla stema judeţului în color. Textul va conţine denumirea premiului, numele celui premiat, număr de ordine, data acordării premiului precum şi semnătura preşedintelui C. J. Timiş. Mapa în care se va afla această diplomă va avea pe faţa sa stema judeţului Timiş.
(4) Decernarea premiilor se face anual într-un cadru festiv.
ARTICOLUL 4
(1) Toate activităţile legate de acordarea şi ţinerea în evidenţă a premiilor şi distincţiilor vor fi realizate de către Direcţia Cooperare şi Informatică a C. J. Timiş.
(2) Premiile:,, Pro Cultura Timisiensis - Certitudini’’ se vor acorda în aceleaşi condiţii acelor persoane, cetăţeni români sau străini, a căror activitate sau creaţie, în raport cu judeţul, are o importanţă deosebită, s-au distins cu merite deosebite şi prin atitudinea umană de care au dat dovadă, contribuind la bunul renume al judeţului, certitudini în domeniul lor de activitate, dar a căror vârstă nu depăşeşte 50 de ani în momentul premierii.
DIRECŢIA COOPERARE ŞI INFORMATICĂ
Director executiv
Hrenoschi Răzvan