Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 06.11.2018
30.10.2018
În ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică Timiș au fost prezentate concluziile rezultate în urma videoconferinței de la Inspectoratul Școlar Județean Timiș, la care au participat membri ai ATOP și managerii unităților școlare din județul Timiș. Este vorba despre o viceoconferință desfășurată în luna septembrie și la care au fost prezenți și reprezentanți ai acelor instituții – membre ATOP – care au atribuții în domeniul siguranței în școli.
”În cadrul discuțiilor cu managerii unităților de învățământ preuniversitar, am avut în vedere situația concretă și dificultățile cu care se confruntă școlile în ceea ce privește asigurarea climatului de siguranță, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Consider că este foarte important să se intensifice buna colaborare între unitățile de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Banat” sau Poliția Locală Timișoara”, a subliniat președintele ATOP, Traian Stancu.
Conform datelor statistice primite de la Inspectoratul Școlar Județean Timiș și subunitățile de poliție din județ, și prezentate în cadrul ședinței ATOP, din cele 585 de unități de învățământ preuniversitar de stat, 83 de unități sunt asigurate cu o formă de pază (46 cu pază proprie, 22 cu pază asigurată de societăți specializate și 15 cu pază mixtă). De asemenea, 140 de unități sunt dotate cu sisteme de supraveghere video (45 de grădinițe, 71 de școli primare/gimnaziale și 24 de licee/colegii).