Comunicat de presa

Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 06.11.2018

05.10.2018

Consiliul Judetean Timis lansează licitația pentru lucrările de proiectare și execuție la DJ 691

 

 Agenția Națională pentru Achiziții Publice a validat documentația pentru lucrările de proiectare și execuție la obiectivul de investiții “Modernizare DJ 691: lărgire la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km 12+975).”

În aceste condiții, următorul pas este publicarea în sistemul electronic a anunțului de organizare a licitației, astfel încât până la sfârșitul acestui an să fie depuse ofertele.  Suma estimată pentru proiectare și execuție este de 58.111.906,40 lei (fără TVA).

“Faptul că lansăm licitația pentru lucrările de proiectare și execuție la acest drum este o veste excelentă, deoarece realizarea acestui proiect va aduce mari beneficii municipiului Timișoara și cetățenilor săi. În prezent, DJ 691 nu asigură capacitatea de circulație necesară traficului actual și de perspectivă și nu corespunde cerințelor tehnice necesare preluării circulației rutiere de pe centura de ocolire a Timișoarei și nici de pe autostrada A1-Arad-Timișoara (prin nodul rutier Giarmata). Acesta este motivul pentru care s-a impus accesarea de fonduri europene, prin care să se realizeze sporirea capacității de circulație, prin lărgirea la 4 benzi, cu păstrarea traseului actual și ranforsarea structurii existente. Lucrările se vor realiza pe două sectoare de drum, respectiv de la limita dintre Timișoara și comuna Dumbrăvița până după intersecția cu DN Centura Timișoarei și de la centura Timișoarei până la Autostrada A1”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

În martie 2018 a fost semnat contractul de finanțare între Consiliul Județean Timiș în calitate de beneficiar al proiectului și Ministerul Dezvoltării Regionale, în calitate de autoritate de management pentru POR 2014-2020.