Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 19.06.2017
06.04.2017
2017 reprezintă pentru Consiliul Județean Timiș un an de bilanț, în condițiile în care se împlinesc 25 de ani de la înființarea acestei instituții. De aceea, în data de 7 aprilie va avea loc o ședință festivă dedicată celebrării unui sfert de secol de activitate, eveniment la care au fost invitați să participe: foștii președinți, vicepreședinți și secretari ai instituției, senatorii și deputații de Timiș, rectorii universităților și șefii instituțiilor de cultură din Timiș, consulii onorifici la Timișoara, consilierii județeni din actualul mandat 2016-2020 și alți reprezentanți ai instituțiilor cu care CJ Timiș colaborează.
Programul manifestării este următorul:
Ora 12.30: Primirea invitaților în foaierul Sălii Multifuncționale.
Distribuirea publicației ”Consiliul Județean Timiș – un sfert de veac”.
Ora 13.00: Ședința festivă a Consiliului Județean Timiș în Sala Multifuncțională.
Acordarea de plachete aurii președinților și vicepreședinților CJT din perioada 1992-2016.
Acordarea de plachete argintii secretarilor județului din perioada 1992-2016 și celor 10 angajați care se află în aparatul CJT din anul 1992 și până astăzi.
Ora 14.30: Vernisajul expoziției documentare Consiliul Județean Timiș – un sfert de veac.