Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 13.09.2017
05.09.2017
Consiliul Județean Timiș organizează licitație cu strigare pentru închirierea unor spații din imobilul ”Bastionul Theresia” din Timișoara. De altfel, consilierii județeni au aprobat în cea mai recendă ședință ordinară, prin adoptarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 171/2017, organizarea acestei licitații, care va avea loc în data de 25 septembrie 2017, la ora 10.00, la sediul Palatului Administrativ, Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 17 (Sala Revoluției, et.1). Înscrierea la licitaţie se va face în perioada 05.09.2017- 22.09.2017, inclusiv, între orele 9.00 şi 14.00.
“Consiliul Județean Timiș a reabilitat, printr-un proiect din fonduri europene, Bastionul Theresia, astfel încât aceasta oferă în prezent spații amenajate, care pot fi închiriate și care sunt atractive pentru operatorii economici. Dorim să venim în sprijinul locuitorilor Timișoarei și Timișului, dar și al turiștilor prin oferirea de oportunități de petrecere cât mai plăcută a timpului liber”, a subliniat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.
Ofertanţii vor depune la sediul Consiliului Judeţean Timiş, cererea de înscriere la licitaţie însoţită de documentele prevăzute la punctul 5, lit. i) din Caietul de sarcini. Spațiile pot fi vizitate de luni până vineri, între orele 10.00-13.00. Persoana de contact pentru vizitarea spațiilor este dl. Dan Păduraru, consilier superior la Compartimentul Gestionarea Patrimoniului, telefon 0721868229.