Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
18.01.2011
În 20 ianuarie, de la ora 9.00 va avea loc şedinţa Comisiei pentru administraţie publică locală, cu următoarea ordine de zi:
1. Raport privind rectificarea bugetului propriu al judeţului Timiş pe anul 2010
2. Raport şi proiect de hotărâre privind propunerea de prelungire a valabilităţii „Programului de transport judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 01.07.2008-30.06.2011” până la data de 30.04.2013 şi de aprobare a modificării şi completării acestuia
3. Raport şi proiect de hotărâre privind propunerea de aprobare a implementării proiectului „ Model de consiliere centrat pe consilierea şi educarea carierei elevilor”
4. Raport şi proiect de hotărâre privind propunerea de aprobare a rezultatului evaluării finale a performanţelor manageriale ale managerului Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Timiş şi stabilirea managerului interimar al instituţiei
5. Raport şi proiect de hotărâre privind propunerea de aprobare a componenţei Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Timiş şi de modificare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia
6. Raport şi proiect de hotărâre privind propunerea de solicitare a trecerii unui imobil din domeniul public al Statului în domeniul public al judeţului Timiş
7. Raport privind propunerea de preluare a contractelor de închiriere a unor spaţii din imobilul situat în Timişoara, Calea Martirilor, nr. 198.
Tot în 20 ianuarie, de la ora 14.00, se vor întruni în şedinţă consilierii judeţeni din Comisia economică, pentru analiza proiectelor de hotărâre privind: propunerea de solicitare a trecerii unui imobil din domeniul public al Statului în domeniul public al judeţului Timiş, propunerea de preluare a contractelor de închiriere a unor spaţii din imobilul situat în Timişoara, Calea Martirilor, nr. 198, propunerea de aprobare a ocupării zonei Drumului Judeţean 691 de către SC „SEE EXCLUSIVE DEVELOPMENT” SRL Bucureşti şi a raportului privind aprobarea cotizaţiei pe anul 2011.
În 21 ianuarie, de la ora 12.00 va avea loc şedinţa Comisiei pentru relaţii şi cooperare internă şi externă, cu următoarea ordine de zi:
1. Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea contribuţiei financiare a Consiliului Judeţean Timiş la Fondul de Dezvoltare Regională al Regiunii Vest şi la funcţionarea Birourilor Regionale de Cooperare Transfrontalieră Timişoara şi Oradea pentru anul 2011
2. Raport privind rectificarea bugetului propriu al judeţului Timiş pe anul 2010
3. Raport privind aprobarea cotizaţiei pe anul 2011
Tot în 21 ianuarie, de la ora 13.00 se va desfăşura şedinţa Comisiei pentru sănătate şi protecţie socială pentru discutarea raportului privind rectificarea bugetului propriu al judeţului Timiş pe anul 2010, proiectului de hotărâre privind propunerea de aprobare a Protocolului de colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Socialeşi proiectului de hotărâre privind propunerea de aprobare a componenţei Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Timiş şi de modificare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia.