Comunicat de presa din 02.06.2009

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

02.06.2009

Consiliul Judeţean Timiş

 

COMUNICAT DE PRESĂ

  
 

2 iunie 2009

Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria municipiului Timişoara vor premia, mâine, 3 iunie, echipele Rugby Club Municipal Timişoara şi Elba Timişoara. Festivitatea va avea loc, cu începere de la ora 12.00, la Sala Olimpia.

„Dorim să premiem aceste două echipe pentru rezultatele obţinute, respectiv câştigarea, de către RCM Timişoara a Cupei Europei Centrale şi obţinerea de către Elba Timişoara a titlului de vicecampioană naţională şi de vicecampioană a Ligii Europei Centrale”, a subliniat preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc.

 

Pe parcursul lunii mai au fost finalizate mai multe tipuri de lucrări de reparaţii la drumurile judeţene, după cum urmează:

-         plombe cu mixtură la cald pe DJ 692 DN 69 - Carani-Bărăteaz-Periam-DN6, DJ 682 limita judeţului-Periam-Sânnicolau Mare-Dudeştii Vechi, DJ 591 Utvin-Sânmihaiu German-Bobda-Cenei, DJ 681A DN 68A-DJ 609B, DJ 609 Bethausen, DJ 592A Otveşti-Berini, DJ 681A DN 68A – DJ609B, DJ 609 Bethausen, DJ 609B Mănăştiur-Bethausen

-         plombe cu stropiri succesive: DJ 682 limita judeţului-Periam-Sânnicolau Mare-Dudeştii Vechi, DJ 693 Cărpiniş-Iecea Mică-Biled, DJ 593A Peciu Nou-Sânmartinu Sârbesc, DJ 693 B în Jebel, DJ 693DJ692 Orţişoara-Seceani, DJ 591 Timişoara-Utvin-Bobda-Cenei, DJ 609ADN6 Şanoviţa-Paniova-Secaş

-         tăiere acostamente: DJ 609 ADN6 – Paniova-Secaş, DJ 609E DN6 - Recatim

-         întreţinerea drumurilor pietruite: DJ 584A Găvojdia-Ştiuca, DJ 572 DN6 – Lucareţ-Brestovăţ-limita judeţului, DJ 691A Hodoş-DJ 572, DJ 693 Biled-Satchinez-Bărăteaz.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, va primi în 3 iunie, de la ora 11.00, vizita unei delegaţii conduse de consulul onorific al României în landul austriac Stiria, Andreas Bardeau, şi formată din oameni de afaceri, interesaţi de investiţii în infrastructură de apă-canalizare şi drumuri, construcţii, turism.