Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 14.08.2019
14.08.2019
Consiliul Județean va construi două case de tip familial în localitatea timișeană Găvojdia. În plus, în localitate va fi înființat și un centru de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a semnat contractul de proiectare și execuție cu firma contractată, prin licitație publică, să execute lucrarea. Banii necesari, 2.5 milioane lei, provin din fonduri europene, cu asigurarea cofinanțării de către Consiliul Județean. 120.000 sunt destinați proiectării, iar execuția lucrării se ridică la peste 2.3 milioane lei. Investiția este necesară pentru mutarea copiilor din centrele de plasament și din centrele de recuperare, cu scopul facilitării integrării lor în societate.
Se vor construi două case de tip familial, cu o capacitate de 32 beneficiari, câte 16 pentru fiecare casă. Acestea vor fi identice și vor fi amplasate izolat una față de cealaltă. Interiorul caselor este gândit încât să deservească copii de vârste diferite. Centrul de zi va deservi cei 32 de ocupanți ai caselor și alți 10 membri ai comunității, fiind amenajat într-o clădire existentă. Acesta va fi dotat, printre altele, cu trei cabinete ale personalului de specialitate (asistent social, psiholog, psihopedagog etc.). În momentul în care copiii vor fi mutați în casele de tip familial, Centrul de Plasament Gavojdia va fi închis.
Investiția de la Găvojdia nu este singulară. Consiliul Județean va construi case de tip familial, locuințe protejate, centre de recuperare pentru copiii cu dizabilități și la Lugoj și Periam, toate acestea pe fonduri europene. Valoarea totală a investițiilor ajunge la 20 milioane lei, din care 12 milioane finanțare nerambursabilă, diferența fiind asigurată din bugetul Consiliului Județean Timiș.
„Acei copii ne au doar pe noi, nu concep să le întoarcem spatele și să le refuzăm șansa la o viață normală. Închiderea centrelor de plasament și introducerea lor în case de tip familial le va spoi considerabil șansele de dezvoltare personală, de integrare în societate. Mediul în care ei cresc este determinant pentru modul în care vor funcționa în mijlocul comunității la vârstă adultă. Mă bucur să văd că intrăm în linie dreaptă cu aceste investiții atât de importante”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.
Suprafața totală construită desfășurată a obiectivului de investiții este de peste 1400 mp, fiecare casă de tip familial având o suprafață totală de 577 mp. Toate spațiile proiectate vor fi accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități.
Durata de proiectare este de 3 luni, iar execuția lucrării este programată să dureze cel mult 18 luni.