Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 16.05.2019
16.05.2019
Consiliul Județean invită timișenii la o expoziție deosebită ce pune în prim-plan „Drumul care a legat Europa”.
Excelența Sa Ambasadorul Spaniei la București, dl Manuel Larrotcha Parada, Asociația Via Rumania Cultura și dna Adriana Romanov anunță organizarea, cu sprijinul CJ Timiș, a expoziției fotografice El Camino de Santiago (Drumul Sfântului Iacob), Drumul care a legat Europa.
Expoziția va putea fi vizitată la Centrul Multifuncțional Bastion din Timișoara, administrat de CJ Timiș, în perioada 16 - 25 mai. Vernisajul va avea loc astăzi, 16 mai, de la ora 19:00.
Orașul spaniol Santiago de Compostela reprezintă cel mai important loc de pelerinaj creștin, după Ierusalim și Roma. Mormântul Apostolului Iacob, descoperit, conform unei legende, în anul 830 d.C., a devenit un reper internațional cu capacitatea de a atrage sute de mii de pelerini an după an. Plecând din principalele orașe europene, o rețea deasă de drumuri a conectat Europa cu destinația finală în nord-vestul Spaniei. Chiar și în România există mai multe capete de drum care conduceau şi conduc pelerinii spre Santiago, spun organizatorii.
Adriana Romanov este unul dintre pelerinii români care trăiesc experiența lui El Camino. Mărturia acesteia, prin fotografiile proprii, arată realitatea provocării: momentele frumoase și altele mai grele, peisajele extraordinare, gastronomia, arta, senzațiile unice ale îndeplinirii obiectivului.
Centrul Multifuncțional Bastion al Consiliului Județean Timiș este situat în Bastionul Theresia, corpul C. Expoziția va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 8:00 - 18:00, iar sâmbăta între orele 10:00 - 18:00. Accesul este gratuit.