Întâlnire de lucru la Consiliul Județean pe tema strategiei și regulamentului de valorificare a Bastionului Theresia. Fostul Zambara devine centru multifuncțional cultural

Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 28.06.2021

28.06.2021

Academia Română, asociații, instituții de cultură subordonate Consiliului Județean și Primăriei Municipiului Timișoara, membri ai aparatului de specialitate al CJ, reprezentanți HORECA, cât și consilieri județeni, s-au reunit astăzi într-o ședință de lucru, de consultare, la inițiativa conducerii Consiliului Județean, pentru a da o formă cât mai completă strategiei și regulamentului de valorificare, amenajare, exploatare și întreținere a spațiilor din Bastionul Theresia, aflate în prezent în lucru.

Punerea în valoare a Bastionului Theresia, monument de importanță majoră pentru județ și municipiul Timișoara, oferă un cadru potrivit derulării de activități și evenimente culturale atât în prezent, cât și în perspectiva evenimentelor din programul Capitală Europeană a Culturii, a susținut în cadrul întâlnirii vicepreședintele CJ Alexandru Proteasa: „Am dorit să ne consultăm cu principalii beneficiari ai regulamentului. De la reabilitarea sa, Bastionului nu i s-a acordat niciodată suficientă atenție și energie în a-l valorifica la potențialul său maxim. Lucrăm deja de o bună perioadă de timp la regulamentul și strategia prin care ne propunem să revitalizăm viața socio-culturală. Vrem să aducem acolo cafenele și restaurante în aproximativ 50% din spații, iar celelalte să fie destinate activităților culturale. De exemplu, fostul Zambara va fi centru multifuncțional cultural, spațiul fiind unul generos, de peste 330 mp.”

Vicepreședintele CJ a vorbit și despre lucrările de reparații necesare pentru ca Bastionul să devină unul mult mai primitor: „Am alocat o sumă importantă pentru reparații în acest an. Vrem să-l aducem la un nivel care să ne onoreze ca oraș, județ, în 2023. După ce trecem prin programul de Capitală Culturală, vom intra cu investiții majore, care să ne permită diversificarea tipului de evenimente pe care le putem desfășura în acel perimetru. De exemplu, vom putea să deschidem ca spațiu pietonal terasa înierbată de pe Bastion. Acolo vom avea nevoie de balustrade, alei pavate, toate făcute cu aprobarea Ministerului Culturii, respectând, dincolo de prevederile legale, și bunul-gust. Le facem după 2023, întrucât astfel de lucrări au nevoie de mult timp pentru proiectare, avizare și licitare.”

Spațiile aferente sunt compatibile și pot asigura funcțiuni pentru desfășurarea de evenimente culturale, sociale, expoziționale, servicii și alimentație publică, se menționează în draft-ul strategiei, pus la dispoziția participanților spre dezbatere. Bastionul Theresia poate găzdui evenimente (cu echipările aferente provizorii) ca: festivaluri în aer liber, evenimente de promovare de produse expoziționale (arte, modă, flori, cărți, produse culinare, etc.). Se va avea în vedere ca activitățile și evenimentele să se desfășoare în intervale de timp care să nu deranjeze vecinătățile și care să nu depășească nivelul de zgomot maxim admis pentru zonă, permis de lege, se subliniază în documentul luat în consultare.

Programarea activităților și a evenimentelor se va realiza într-o platformă digitală gestionată de aparatul de specialitate al Consiliului Județean Timiș, se mai arată în schița regulamentului. În plus, sunt interzise activitățile de jocuri de noroc și pariuri în oricare din spațiile situate în Bastion și nu este permisă prepararea în aer liber a tuturor sortimentelor culinare (mici, grătar, frigărui, etc). Sunt admise evenimente culturale și sportive (sporturi ușoare, de relaxare, de genul yoga, pilates, tai chi) pe terasa înierbată de pe Corpul A, în baza unui contract de închiriere ocazională. Specificul evenimentelor va corespunde caracterului general al monumentului și vor avea ca scop promovarea culturii, a artei și a unui stil de viață sănătos și în armonie cu mediul înconjurător. De asemenea, draft-ul regulamentului prevede că programul de funcționare în spațiile exterioare (terase) va fi de până la ora 24:00.

Printre propunerile venite dinspre invitați, menționăm gestionarea programării evenimentelor prin intermediul unui call de proiecte, aprobat de comisie curatorială, consultarea cu actorii culturali înainte de amenajarea spațiilor din Bastion, crearea de ateliere pentru artiști, cu accesul publicului în incinta acestora, pe modelul celor din Novi Sad, sau chiar amplasarea de sculpturi în curtea interioară în urma unui concurs destinat artiștilor locali.