Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 20.03.2020
20.03.2020
În urma ședinței extraordinare de astăzi a Consiliului Județean Timiș, desfășurată în premieră online, în format videoconferință, au fost votate trei proiecte de hotărâre importante.
Ședința în format videoconferință a reunit 31 de consilieri județeni, dintr-un total de 36, s-a desfășurat fără dificultăți, voturile fiind date în unanimitate și înregistrate electronic. Consilierii județeni care nu au luat parte la ședință sunt Titu Bojin, Ştef Adrian - Ioan, Dan Poenaru, Cutu Dorin – Pompiliu și Cocean Liviu – Marius.
Astfel, au fost aprobate următoarele trei proiecte:
1. Racordarea societății AGIL S.R.L. la infrastructura industrială din Parcul Tehnologic și Industrial Timișoara.
Având în vederea situația de criză generată de pandemia SARS-CoV-2 și de necesitatea susținerii tuturor soluțiilor care ajută și asigură stoparea răspândirii virusului, s-a aprobat racordarea Societății “AGIL” S.R.L, la infrastructura industrială a Parcului Tehnologic și Industrial Timișoara - proprietatea privată a Județului, în vederea punerii la dispoziția Direcției de Sănătate Publică a două module aparținând Societății “AGIL”S.R.L. După încetarea situației de urgență, în cazul în care se constată afectarea debitului de apă și canalizare necesar activității firmelor concesionare din Parcul Tehnologic, Consiliul Județean își rezervă dreptul de retragere a acordului de racordare la rețeaua de apă și canalizare PITT.
2. Aprobarea suspendării executării unor contracte de închiriere pe durata existenței stării de urgență instituite prin Decretul Prezidențial nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
Prin acest proiect s-a aprobat suspendarea executării unor contracte de închiriere pe durata existenței stării de urgență instituite prin Decretul Prezidențial nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Măsura are ca scop sprijinirea societăților comerciale care s-au văzut nevoite să-și închidă activitatea în contextul pandemiei. Contractele de închiriere se vor prelungi proporțional cu perioada în care vor fi suspendate. Au fost suspendate contractele pentru următorii locatari: DTA CORPORATION SRL, GLIG MGM COMEX SRL, AMNESIA STUDIO SRL, MGM BASTION 2016 SRL, DIADI CAFE SRL și VIRTUAL TEAM MANAGEMENT SRL.
3. Aprobarea bugetului rectificat al Județului Timiș pe anul 2020.
În acest caz, s-a aprobat utilizarea sumei de 500 mii lei din fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Județean, astfel: 150 mii lei pentru Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Municipiul Timișoara, pentru achiziționarea de urgență a reactivilor pentru testare, necesare pentru monitorizarea și managementul potențialelor infecții cu noul Coronavirus Covid-19; 250 mii de lei pentru achiziționarea a cinci corturi de triaj și echipamente de protecție specifică pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș; și 100 mii lei pentru Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara pentru achiziționarea kiturilor pentru testarea Covid - 19.
"În contextul recomandărilor privind limitarea contactului între persoane în această perioadă de pandemie, am organizat o ședință extraordinară, cu subiecte importante, în premieră în format digital - prin videoconferință. Nu pot decât să mulțumesc echipei tehnice de la nivelul Consiliului Județean pentru operativitate și pentru implicare, cât și colegilor mei consilieri județeni, pentru că au înțeles și s-au mobilizat în acest sens", spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Pe perioada stării de urgență, Consiliul Județean își va desfășura ședințele în același format, online, în sistem videoconferință.