Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 30.08.2019
30.08.2019
Având în vedere numeroasele sesizări primite pe adresa Consiliului Județean cu referire la prezența ambroziei pe terenurile unităților administrativ-teritoriale din județ, președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a solicitat primăriilor luarea de măsuri urgente în baza prevederilor Legii cu nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei.
Acesta le atrage atenția că, în baza legii menționate, au obligația de a supraveghea combaterea ambroziei pe toată durata vegetației, pe raza unității administrativ-teritoriale pe care o reprezintă.
„Pentru mine, problema arată delăsare din partea unor unități administrativ-teritoriale. Avem o lege, ea trebuie aplicată. Am transmis această atenționare către primării în urma a numeroase sesizări din partea populației. Foarte mulți oameni sunt în pragul disperării din cauza alergiei la ambrozie. Nu pot accepta ca unii pur și simplu să închidă ochii la o problemă care afectează mii de timișeni. Nu este normal”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.
În eforturile sale de combatere a ambroziei, cât și de asigurare a esteticii șoselelor din administrare, CJ Timiș a contractat în 2018 servicii pe o perioadă de trei ani pentru cosirea, defrișarea și igienizarea spațiului verde adiacent celor 1200 km de drumuri județene.