1020 Mai Constantinopol: Vasile al II-lea Bulgaroctonul enumeră, printre episcopiile supuse autorităţii arhiepiscopiei de Ohrida, şi pe cea de la Dibiskon/Tibiscus.
1028 aprox. Legenda Mare despre viaţa şi faptele lui Gerardoscrie textual despre voievodatul bănăţean condus de Ahtum: „În zilele acelea era un domnitor în cetatea Mureşului, pe nume Achtum, puternic foarte, care fusese botezat după credinţa grecească în cetatea Vidinului, şi se fălea foarte în tăria şi puterea sa. Şi avea şapte neveste, că nu era încă îndeajuns de întărit în credinţa creştinească. Iar craiului Ştefan nu i se închina, încrezându-se în mulţimea ostaşilor şi nobililor săi, asupra cărora avea putere. Avea aşişderea mulţime nenumărată de cai neîmblânziţi, în afara celora pe care-i aveau herghelegiii săi în grajduri să-i îngrijească. Şi avea turme fără număr, care aveau toate păstori anume, asemenea moşii şi curţi. Şi cotropise stăpânirea asupra sării crăieşti ce era trimisă în jos pe Mureş, punând la schelele acelui râu până la Tisa birari şi străji şi aşeză toate sub birul său. Ci, primind de la Greci putere, ridică în zisa cetate a Mureşului o mănăstire întru slava fericitului Ioan Botezătorul, punând acolo un stareţ şi călugări greci, după rânduiala şi obiceiul acelora. Îi era închinată acelui om ţara de la râul Criş până în părţile Ardealului, şi până la Vidin şi Severin, care toate se aflau sub puterea lui, încât ostaşii lui erau mai numeroşi decât ai craiului, pe care-l nesocotea”.
1028-1030 Luptele dintre ducele bănăţean Ahtum şi trupele regatului maghiar, desfăşurate în mai multe locuri, la Tomnatic şi Maidan, cu victorii iniţiale ale lui Ahtum, apoi a lui Chanadinus, înfrângerea finală a ducelui, moartea şi înmormântarea sa la Cenad. Voievodatul bănăţean este singurul de pe teritoriul României în care este certificată o continuitate dinastică de la Glad (şi probabil şi înainte de el), circa 934, prin Ahtum, continuată prin vărul acestuia, Chanadinus, cel care, comandant al armatei voievodale, trece de partea regelui maghiar doar pentru a urca pe tronul voievodatului. Familia Chanadinus va deţine această funcţie câteva generaţii, apoi se va contopi în nobilimea zonei. Este amintit urbs Morisena, oraş şi cetate, capitala voievodatului condus de Ahtum (azi Cenad); atestarea mănăstirii de rit grecesc (ortodox, după 1054) cu hramul Sf. Ioan Botezătorul.
Aprox. 1030 Mutarea mănăstirii „greceşti” de la Cenad la Maidan; sosirea lui Gerardo şi a altor călugări „latini” şi formarea primei episcopii de rit „latin” (din 1054, romano-catolice). Fragment din Legenda Mare despre Gerardo, cum anume regele Stefan I îl cheamă din sihăstrie pe călugărul italian Gerardo, despre cum îl însărcinează cu adunarea a 10 călugări şi plecarea sa spre Banat. Primul popas este la Maidan, unde înfiinţează o mănăstire închinată Sf. Gheorghe.„Aceştia zece erau preoţi, oameni învăţaţi, pe care comitele Chanadinus îi puse în carul său şi-i duse în eparhia Cenadului… veniră în cetatea Mureşană, unde erau călugări greci, care făceau slujbă după rânduiala şi obiceiurile lor. Iar episcopul, sfătuindu-se cu comitele Chanadin, mută pe acel stareţ grec cu monahii săi la Oroszlamos/Banatsko Arandjelovo şi dădu mănăstirea lor episcopului şi fraţilor ce erau cu el, care locuiră acolo până fu gata mănăstirea fericitului mucenic Gheorghe”.
Aprox. 1030 Atestarea primei şcoli (latine) de pe teritoriul României, la Cenad, în frunte cu magistrul Walter, adus aici de episcopul Gerardo. „…într-o zi veniră 30 de oameni botezaţi de curând la episcop, cerându-i să le ia la el fiii, pe care învăţându-i carte, să-i facă clerici. Şi primindu-i, îi dădu în seama dascălului Walter, dându-le o casă potrivită, ca să înveţe ştiinţele grămăticiei şi muzicii. Şi nu după multă vreme propăşiră îndestul în acele învăţături. Care lucru văzând nobilii şi fruntaşii, dădeau fiii lor zisului Walter, să-i înveţe, ca să se ispitească întru roada ştiinţei cărţilor”.
Aprox. 1038 Episcopul Gerardo construieşte în biserica catedrală un altar închinat Fecioarei Maria: „crescând aşadar numărul credincioşilor şi clericilor, omul lui Dumnezeu ridica în toate târgurile biserici, iar mănăstirea cea mai de seamă pe care o ridicase pe malul Mureşului, o numi scaunul Mureşan… în care mănăstire ridică un altar în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, puse în faţa lui o cădelniţă de argint şi luând doi oameni mai înaintaţi în vârstă, îi rândui la slujba de a veghea în mănăstire…”
1041 Noul rege Petru este detronat de comitele palatin Aba Samuel.
1043/4 Regele Aba Samuel vine la Cenad de Paşti şi iată ce se întâmplă aici: „Şi venind la scaunul Mureşan, la locul fericitului episcop Gerard să prăznuiască sfintele Paşti, trimiţând în ziuaÎnvierii Domnului fruntaşi şi episcopi la fericitul episcop, ca prin mâinile sale să se aşeze pe capul său coroana crăiască, începu să-l cheme pe fericitul Gerard. Care împotrivindu-se şi nevrând să vină, episcopii care erau cu el încununându-l cu mare pohfală şi alai de clerici şi norod îl duseră în biserică. Iar omul lui Dumnezeu, pogorând asupră-i Sfântul Duh şi înveşmântat în stihar alb, urcând în amvon purcese a mustra pe crai, fără teamă, pentru răutatea sa”; prorocirea lui Gerardo este că peste trei ani omorul săvârşit de Aba împotriva fostului rege Petru se va răsfrânge asupra sa; cum tălmaciul nu cuteza să traducă cuvintele sale în maghiară (Gerardo nu ştia această limbă), episcopul îl mustră şi-i ceru să le traducă, inclusiv faptul că va fi o mare răscoală în poporul maghiar. Regele nu îndrăzneşte să facă nimic împotriva acestuia.
1046 Sept. Moartea ca martir a episcopului Gerardo la Buda: „Şi ajungând la schela Pestei, iată că cinci nelegiuiţi, Vata şi părtaşii săi, plini de diavolii cărora li se dăduseră, năvăliră asupra episcopului şi tovarăşilor şi-i năpădiră cu pietre… turbară şi năvălind asupră-i, îi răsturnară căruţa pe malul râului şi acolo trăgându-l din carul său, îl aruncară în jos de pe muntele Krenfeld (azi dealul Gellerthegy din Buda, n.n.). Şi , văzând că se mai zbate, îl străpunseră în piept cu suliţa, iar apoi trăgându-l pe o lespede, îi sfărâmară creierii”.
1054 Aducerea trupului lui Gerardo la Cenad şi înmormântarea sa într-un sarcofag din biserica şi mănăstirea Sfintei Maria de aici. Urmaşul său, episcopul Maurus, şi Filip, stareţul mănăstirii Sf. Fecioare, îi cer regelui Andrei I să le dea trupul martirului Gerard, acesta aprobă, iar trupul conservat este dus cu căruţa la Cenad, unde se petrec multe minuni. Din cauza poporului venit să-l vadă pe martir, preoţii trebuie să dea un ospăţ şi, în timpul acestuia, „stareţul cu episcopul şi monahii închizând porţile îngropară cinstitul trup cu închinarea şi cinstea cuvenită. Iar veşmântul în care fusese ucis, având şi gluga, care în alte locuri se zice zeghe, cămaşă din lână de cămilă, piatra pe care a fost strivit, gârbaciul şi nuiaua cu care-şi pedepsea trupul, acestea toate le puseră deasupra mormântului”.
1054-1068 La mormântul lui Gerardo se petrec multe minuni, exemplificate în Legenda Mare.
1068 Regele Ladislau I îl canonizează pe martirul Gerardo.
1073-1074 Lupte cu trupe cumane în Banat, probabil şi la Pogăneşti.
1089 Atacuri repetate ale cumanilor şi asupra Banatului, inclusiv în zona Făgetului.