• 1204 - 1296

    Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

    1204 Papa Inocenţiu al III-lea îl dojeneşte pe regele Ungariei pentru reţinerea în Banat a legatului papal, trimis la Ioniţă Asan, împăratul româno-bulgar.

     
    1211 Satul Bogar ţine de domeniul cetăţii Cenad. Tot acum este amintit Cenadul drept civitas/oraş.
     
    1212 Atestarea documentară directă a cetăţii Timiş(oara) şi a satului Gyad (Gad).
     
    1217 Participarea unor trupe locale la cruciada din ţara Sfântă. Cu acest prilej, papa Honoriu al III-lea aminteşte Cenadul drept oraş episcopal.
     
    1226 Nov. 17 Papa constată sărăcia veniturilor episcopiei de Cenad şi măreşte prebendele (veniturile) prelaţilor şi monahilor de aici.
     
    1231 Satul Chyka, cu biserica închinată Sfântului Martin, este a sutaşului Yan, iar după moartea sa este dat altcuiva.
     
    1232 Mart. 21 Papa Grigore al IX-lea îi cere episcopului de Cenad, Bulchu, să-i silească pe cei doi vlădici ortodocşi din Belgrad şi Braničevo să treacă la catolicism, iar dacă refuză, să subordoneze eparhiile lor episcopului catolic de Srem.
     
    1232 Donaţie regală în care se amintesc satele din jurul Cenadului: Dudeştii Vechi, Seryan, Potkerequ, Degur, Pon, Suran, Jara, Roanca (Rohoncha), Sceploc, Zoth, Suran, Teluky, Beu, Tymar, Laba, Couth, Zuza.
     
    1232-1233 Episcopul de Cenad îi trimite papei informaţiile cerute despre Luca, fost episcop de Esztergom, în vederea canonizării sale.
     
    1233 Aug. 20 Decretul regal al sării, prin care regele Andrei al II-lea acordă importante cantităţi de sare mănăstirilor de pe malul Mureşului. Cenadul primeşte 5.000 timini (bolovani) de sare, Rohoncha 1.000, prepositura şi capitlul din Arad 2.000, biserica din Kenaz 2.000, cea din Szöreg 1.000, cea din Gelid 500, iar mănăstirea din Igriş trei timini.
     
    1235 Dec. 18 Papa Grigore al IX-lea îi cere episcopului de Cenad să intervină într-o dispută eclesiatică transilvană.
     
    1235 Bulchu, episcopul de Cenad, vine cu trupe la mănăstirea Bistra din zona Aradului, cucereşte mănăstirea şi-i aruncă în temniţă pe cei 32 de călugări de aici; doar intervenţia papală restabileşte liniştea.
     
    1236 Iun. 19 Din Cenad se adevereşte faptul că fiii lui Belial l-au ucis pe abatele mănăstirii Bistra, deşi pacea acestei mănăstiri cu episcopul de abia fusese refăcută.
     
    1237 Aug. 28 Din Cenad se scrie despre faptul că episcopul Bulchu este slăbit şi aproape orb.
     
    1238 Ian. 29 Posesiunea Wuchar – deşi era donaţie veşnică – este luată episcopiei şi donată cavalerilor ioaniţi, cu excepţia unei suprafeţe de 10 pluguri ce a rămas pe seama episcopiei.
     
    1241 Mai 3 Trupele mongole, conduse de Hulaga han, atacă şi cuceresc Cenadul, Igrişul şi alte localităţi din Timiş, prădând întreaga zonă.
     
    1247 Diploma acordată cavalerilor ioaniţi pentru unele părţi ale Banatului şi Olteniei.
     
    1256 Diplomă ce enumeră posesiunile diferitelor ramuri ale familiei Chanadin.
     
    1278 Iun. 19 Regele Ladislau al IV-lea „Cumanul” este la Cenad, de unde acordă numeroase posesiuni unuia dintre credincioşii săi.
     
    1279 Este nevoie de o intervenţie a cardinalului de Esztergom pentru ca iobagii abaţiei din Cenad să fie aduşi la ascultare faţă de Mihail, abatele de aici.
     
    1280 Cumanii pustiesc zonele timişene.
     
    1284 Noi incursiuni cumane în zona Mureşului.
     
    1285 Regele Ladislau al IV-lea convoacă congregaţia nobiliară a comitatelor Cenad, Arad şi Timiş la Cenad, în vederera unor măsuri comune de apărare împotriva noilor incursiuni.
     
    1285 Năvală a tătarilor şi asupra Banatului.
     
    1288 Capitlul din Cenad întăreşte vânzarea posesiunii Bobda din comitatul Timiş, pentru 15 mărci, pe seama unor nobili cumani.
     
    1288 Sept. Regele Ladislau al IV-lea Cumanul stă la abaţia din Igriş, apoi la Timişoara, organizând armata contra lui Litovoi, voievodul muntean.
     
    1288-1289 În timpul iernii, regele stă mult timp la Cenad.
     
    1289 Iun. 26 Dieta anuală a regatului se desfăşoară la Foeni.
     
    1290 Timp de mai multe luni regele cutreieră comitatul Cenadului; două documente din 7 dec. 1289 şi 18 iun. 1290 certifică vizita regală prelungită în zonă, apoi alte două luni în restul Banatului.

    1290 Regele Ladislau al IV-lea este ucis în luptele cu cumanii şi este înmormântat la Cenad: „occiditur in pugna a Cumanis anno 1290 et Chanadini terrae infoditur”, în biserica Sf. Gheorghe; mai târziu, corpul regelui este dus şi înmormântat la Oradea.
     
    1296 Schimb de posesiuni între ramurile familiei nobiliare Chanadin; este amintit satul Palata, azi parte de hotar a Cenadului, al cărui nume vine de la palatul construit acolo.